Informare

asupra situației dosarului AIP-FNI Brăila aflat la CEDO

         

Deoarece au trecut peste 4 ani de
când am depus la CEDO cererea de chemare în judecată a statului român
(27.11.2009)
, cerere (dosar) care a primit nr. 63221/09 iar
majoritatea asociaților noṣtri iau legătura cu noi foarte greu, arătăm, în cele
ce urmează, cum vedem noi situația în acest moment:

            – o primă apreciere pe
care dorim s-o facem este aceea că ṣansele noastre de a primi o soluție
favorabilă sunt aceleaṣi de la data depunerii plângerii la Curtea Europeană:
adică avem toate motivele să credem că vom primi o soluție favorabilă, cel puțin
în aceleaṣi condiții cu investitorii la FNI care s-au aflat în procesul civil

ṣi dintre care o parte (cca. 17.000) ṣi-au recuperat paguba (evident, după
executarea silită a AVAS ṣi nu la valoarea de cumpărare a banilor din anul 2000,
dar totuṣi…).

            De fapt, atunci când
Guvernul
, AAAS (fostul AVAS) ṣi fostul CNVM, diverṣi
politicieni etc., transmit prin televiziuni, ziare sau radio, declarații ṣi
comunicate de presă în care mint că au rezolvat situația a 75% dintre
păgubiții FNI, ei doar la acei cca. 22.000 de investitori din procesul
civil se referă; la restul până la 312.000 de păgubiți (câți au fost în
total) nici nu visează. Nu că n-ar ṣti de ei ṣi de soluția în procesul penal ci,
pur ṣi simplu, mint de înghiață apele că ar fi rezolvat situația la aproape
toți.

            Au mers atât de departe
cu nemernicia încât aceeaṣi afirmație, mincinoasă, au făcut-o, în scris, ṣi
la cererea CEDO
de a prezenta punctul lor de vedere într-un dosar al unui
număr de 362 de păgubiți la FNI dintre cei 22.000 care au obținut sentința
civilă favorabilă dar care nu au fost, încă, plătiți;

            – ultima comunicare de la
CEDO, ca răspuns la scrisoarea noastră din iunie 2012, a fost primită în
septembrie 2012
ṣi, la rugămintea de a ne indica un posibil termen pentru
judecarea cauzei noastre, ne-au răspuns că nu ne pot aproxima niciun termen
deoarece sunt foarte aglomerați.

            – pe 08 ianuarie 2013
CEDO a emis o “decizie de inadmisibilitate”  în cazul a 362 de
reclamanți, pagubiți FNI
care au avut câṣtig de cauză în procesul civil dar
nu ṣi-au primit banii


(“cauza Albert ṣi alți 361 de reclamanți contra României”,
decizie pe care o regăsiți anexată la informarea de față: Anexa 1)
.

Din cuprinsul acesteia rezultă ṣi punctul de vedere al Guvernului, al
CNVM
(atunci nu se desființase) ṣi AVAS cu minciunile gogonate despre
care pomeneam mai sus.

            Pe acest temei, deṣi nu
am fost parte la acest dosar, am făcut o întâmpinare către completul de judecată
al dosarului nostru în care am arătat, argumentat, de ce ṣi în ce mod
instituțiile statului induc în eroare chiar ṣi Curtea Europeană.

            Ne-am prevalat, în
demersul nostru, de dreptul de a preveni ca aceste minciuni să constituie un
precedent ṣi pentru cauza în care ne judecăm noi.

           


Intervenția despre care vorbim o veți regăsi, ṣi pe ea,
ataṣată la această informare (Anexa 2)
.

            – decizia CEDO de
respingere în cazul de mai sus a fost luată într-un termen relativ scurt (puțin
peste un an de la formularea plângerii);

            – în decursul timpului
trecut de la depunerea plângerii noastre CEDO a mai ataṣat la dosarul nostru
câteva cereri individuale trimise de păgubiți la FNI care nu au făcut parte din
asociația noastră; de fiecare dată Curtea ne-a comunicat ataṣarea acestora iar
lor le-a comunicat să ia legătura cu avocatul nostru.

            Asta, însă, până în luna
octombrie a anului trecut. De atunci, deṣi s-au mai adresat individual ṣi alte
persoane cu cererea de a fi ataṣate la dosarul nostru (despre unele ṣtim
amănunțit situația), CEDO le-a dat număr de dosar separat, le-a cerut
documentele justificative ṣi, după ce aceṣtia le-au trimis, dosarele lor au fost
respinse în termen de maximum 3 luni pe motiv de întârziere în înaintarea
plângerii (termenul prevăzut în Regulamentul CEDO este de 6 luni de la data
rămânerii definitive a hotărârii instanțelor din țară).

            – din exemplele de mai
sus, deṣi nu ne-a confirmat nimeni aṣa ceva, noi am concluzionat că:

            1- cererile la CEDO care
sunt de respins se resping în termen foarte scurt;

            2- încetarea ataṣării
altor păgubiți la dosarul nostru ar indica faptul că acesta se află, deja, la
dispoziția fiecăruia dintre judecătorii din completul care ne analizează
plângerea.

            Pentru aceia care nu
cunosc amănunte despre judecarea dosarelor la CEDO facem următoarele precizări:

            – analiza dosarelor se
face în două faze: prima fază, care este încadrată de regulă în trei luni, este
aceea de “admisibilitate” a plângerii ṣi pentru asta cererea trebuie să
îndeplinească minimum trei condiții cumulate:

1- petentul să fi parcurs toate
căile ordinare de atac din țară
(fond, apel, recurs ordinar);

2- cererea să se adreseze în
interiorul unui
termen de 6 luni de la luare deciziei definitive de
către ultima instanță competentă din țară;

3- conținutul cererii să fie de
competența CEDO
(să se refere la cauzele prevăzute în Carta Europeană a
Drepturilor Omului).

A doua fază este cea de judecare
propriuzisă. În această fază, după ce cererea a fost admisă, fiecare judecător
din completul de judecată primeṣte o copie a dosarului ṣi judecă individual, în
ritm propriu, pe temeiul dovezilor existente în dosar.

Când toți ṣi-au terminat analiza se
adună, dezbat concluziile în complet ṣi iau decizia prin majoritate.

Informativ vă spunem că un exemplar
al dosarului nostru, pe suport de hârtie, cântăreṣte 21 de Kg! Acest dosar l-am
transferat, integral, ṣi pe suport informatic (DVD), la cererea expresă a CEDO
(până la noi Regulamentul Curții prevedea exclusiv formatul pe hârtie!)

            Faza de judecare nu are
un termen dinainte stabilit (ca în cazul instanțelor din țară) motiv pentru care
nu ni s-a putut da un orizont de timp pentru luarea Deciziei ṣi suntem, în
continuare, în aṣteptare.

            Deṣi alte informații
le-ați mai găsit ṣi în răspunsurile pe care le-am dat la întrebările puse pe
forumul de discuții din site-ul nostru, revenim asupra unora dintre ele.

Referitor la timpul trecut de la
depunerea dosarului la CEDO facem următoarea precizare.

            Dosarul a fost depus
personal de către avocatul nostru, în termenul de 6 luni de la pronuntarea
deciziei 2098/04.06.2009 a ICCJ.

De atunci au trecut 4 ani, dar
începerea judecății dosarului nostru s-ar fi putut face începând cu luna martie
2012, când avocatul a comunicat CEDO, la întrebarea lor, primită la sfârṣitul
lunii februarie, dacă mai avem ceva de trimis, că nu mai avem nimic de completat
la dosar ṣi, din punctul nostru de vedere, dosarul se află în stare de judecată.

             Deci durata efectivă de
la care dosarul ar putea fi în lucru este de sub 2 ani (se vor implini anul
viitor, în luna martie).

             Principalul motiv al
întârzierii timp de peste 2 ani a intrării în lucru a cauzei noastre l-a
constituit faptul că ICCJ a elaborat motivarea deciziei după 400 de zile de la
pronunțare în loc de 20 de zile, cât prevede procedura.

La aceasta întârziere s-a mai adaugat
ṣi cea determinată de solicitările succesive ale CEDO pentru trimiterea multor
documente aflate în arhiva instanțelor, documente pe care nu au vrut să ni le
pună la dispoziție ṣi am obținut cu greu datele necesare.

O altă mare greutate, care a
necesitat timp ṣi multă muncă, a fost transferarea celor 21 Kg. de hârtie
scrisă, în format electronic, cu link-uri, care să le dea judecătorilor
posibilitatea de examinare rapidă a documentelor fiecăruia dintre cei 3.700 de
membri asociați.

           O întrebare frecventă,
primită din partea asociatilor nostri, este referitoare la ce speranță de câṣtig
la CEDO avem.

             Am făcut o afirmație
chiar la începutul acestui material ṣi revenim arătând că putem spune cu
certitudine doar că noi, cei care am elaborat toate documentele dosarului
conform cerințelor legislației din România precum ṣi ale  celor după care se
conduce Curtea Europeană, că am făcut tot ce era necesar ṣi omeneṣte posibil
pentru a prezenta un probatoriu corect ṣi convingător ṣi că avem toate ṣansele
să primim o decizie dreaptă, care să ne satisfacă.

            Dar ṣi în justiția
europeană funcționează regula care spune că dreptatea nu este în mâna părților
în proces, nici a avocatului, ci a judecătorului.

Această situație ne determină să nu
putem aprecia noi verdictul ci să-l aṣteptăm de la judecătorul european, când
îṣi formulează concluziile asupra cauzei noastre.

           Daca noi, conducerea
asociației ṣi cei câteva sute de membri (printre ei ṣi persoane cu pregătire
juridică) prezenți când am hotărât în adunarea generală să ne adresăm CEDO, n-am
fi avut convingerea că dreptatea este de partea noastră, că dovezile sunt clare
ṣi că o justiție corectă nu le poate ignora, n-am fi deschis o acțiune de o
asemenea complexitate.

            Trebuie, însă, să ne
înarmăm cu răbdare.

 


CONSILIUL DIRECTOR AL A.I.P – F.N.I.
Braila,




22.12.2013

           

 

 

 

 


Anexa 1:

 



Neexecutarea sau executarea cu întârziere a unor
hotărâri judecătoreşti, justificată de circumstanţele particulare ale litigiilor
privind F.N.I. – decizia de inadmisibilitate în cauza Albert şi alţi 361
reclamanţi c. României


 http://www.hotararicedo.ro/index.php/news/2013/01/neexecutarea-sau-executarea-cu-intarziere-a-unor-hotarari-judecatoresti-justificata-de-circumstantele-particulare-ale-litigiilor-privind-F.N.I.-decizia-de-inadmisibilitate-in-cauza-albert-si-alti-361-reclamanti-c-romaniei


 


JurisClasor CEDO –
Ianuarie 2013, 23

Categorie:


Decizii de inadmisibilitate

Executarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti poate fi considerată ca rezonabilă în 

funcţie de complexitatea procedurii, atitudinea părţilor şi a autorităţilor

naţionale implicate, precum şi obiectul hotărârii judecătoreşti de executat, şi
nu încalcă prevederile articolului 6 paragraful 1 (dreptul de acces la instanţă)
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici prevederile articolului 1
din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie (dreptul la protecţia proprietăţii).

În esenţă, prin decizia de
inadmisibilitate din data de 8 ianuarie 2013 (cererea nr. 48006/11), Curtea a
constatat, ca vădit nefondată, plângerea reclamanţilor întemeiată pe prevederile
articolului 6 paragraful 1 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr.
1, respingând-o ca inadmisibilă potrivit articolului 35 paragrafele 3 lit. a) şi
4 din Convenţie. Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a apreciat că
întârzierile în executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea
foştilor investitori F.N.I. sunt justificate faţă de circumstanţele concrete ale
cauzei, numărul important de creditori, situaţia neclară a creanţelor şi
existenţa pe rolul instanţelor naţionale a litigiilor privind cauza.

Rezumând decizia, prin plângerile
adresate Curţii, reclamanţii au invocat încălcarea Convenţiei de către
autorităţile publice prin neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile prin care aceştia au fost despăgubiţi cu sume de bani în calitatea
lor de foşti investitori ai Fondului Naţional de Investiţii (F.N.I.). Aceştia
s-au plâns de imposibilitatea de recuperare a creanţelor, în special ca urmare a
intervenţiei legiuitorului în procedura de executare silită prin adoptarea
O.U.G. nr. 4/2011,
privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea Autorităţii pentru
Valorificarea Activelor Statului şi pentru executarea obligaţiilor de plată ale
instituţiilor şi autorităţilor publice stabilite prin titluri executorii, şi a
Legii nr. 116/2011, privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea
Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Comisiei Naţionale a
Valorilor Mobiliare.

Curtea a solicitat Guvernului
prezentarea unor date factuale cu privire la situaţia recuperării creanţelor
stabilite prin intermediul hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în
favoarea foştilor investitori ai F.N.I., cu referire în special la dreptul
intern aplicabil şi plăţile efectuate.

Potrivit informaţiilor comunicate de
către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare, Curtea a reţinut următoarele aspecte: numărul mare de
creditori, valoarea mare a datoriilor, plata parţială a creanţelor în funcţie de
disponibilităţile bugetare, introducerea de contestaţii la executare de către
autorităţi în cadrul executărilor silite demarate de creditori. Totodată, Curtea
a notat concluzia Guvernului în sensul imposibilităţii stabilirii cu certitudine
a numărului creditorilor, ţinând cont de faptul că o parte dintre aceştia a
obţinut recunoaşterea creanţei în cadrul mai multor proceduri, precum şi
imposibilitatea stabilirii întinderii datoriei F.N.I. faţă de metoda de calcul
adoptată prin hotărârile judecătoreşti. În plus, Curtea a luat act că la acest
moment autorităţile analizează posibilitatea adoptării de măsuri legislative
unitare pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a creanţelor într-o manieră
eficientă şi optimă.

În decizia pronunţată, Curtea a
reiterat principiile consacrate în jurisprudenţa anterioară, în materia
neexecutării ori a executării cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti interne
definitive (a se vedea în acest sens, cauza
Hornsby c. Greciei
, nr. 18357/91,
19 martie 1997; cauza Tacea c. României,
nr. 746/02, 29 septembrie 2005; cauza Orha
c. României, nr. 1486/02, 12
octombrie 2006; cauza Prodan c. Moldovei,
nr. 49806/99, 18 mai 2004; şi cauza
Piştireanu c. României
, nr. 34860/02, 30 septembrie 2008).

Curtea a reamintit că dreptul de
acces la o instanţă nu impune statului obligaţia de a lua măsuri pentru
executarea fiecărei hotărâri judecătoreşti civile în orice fel de condiţii (a se
vedea în acest sens, cauza Sanglier c.
Franţei
, nr. 50342/99, 27 mai 2003). În continuare, Curtea a
reiterat faptul că, dacă o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi
justificată de circumstanţe particulare, este necesar ca acea întârziere să nu
aducă atingere substanţei dreptului protejat prin articolul 6 paragraful 1 din
Convenţie (a se vedea în acest sens, cauza
Burdov c. Rusiei
, nr. 59498/00, 7 mai 2002). În acelaşi timp, pentru
a stabili dacă a fost respectată exigenţa executării hotărârii într-un termen
rezonabil, Curtea a statuat a se lua în considerare complexitatea procedurii,
atitudinea părţilor şi a autorităţilor naţionale implicate, precum şi obiectul
hotărârii de executat (a se vedea în acest sens, cauza
Dumitru şi alţii c. României,

decizia din 4 septembrie 2012, nr. 57265/08).

În ceea ce priveşte articolul 1 din
Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, Curtea a considerat că legiuitorul
trebuie să se bucure de o deplină libertate de acţiune în punerea în aplicare a
politicilor sociale şi economice pentru a se pronunţa atât asupra existenţei
unei probleme de interes public ce reclamă o soluţie legislativă, cât şi asupra
alegerii acestei soluţii. Curtea a reamintit că a stabilit deja în cauze
anterioare că măsurile luate în scopul protejării echilibrului bugetar între
cheltuielile şi veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de
utilitate publică (a se vedea cauza Mihăieş
şi Senteş c. României
, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232/11 şi
44605/11).

De asemenea, Curtea a insistat asupra
faptului că atingerea adusă dreptului de proprietate trebuie să păstreze un just
echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativele de protejare a
drepturilor fundamentale ale persoanei. Astfel, atunci când se ridică o
chestiune de interes general, autorităţile publice sunt ţinute să acţioneze în
termen util de o manieră corectă şi coerentă (a se vedea cauza
Maria Atanasiu şi alţii c. României
,
nr. 30767/05 şi 33800/06, 12 octombrie 2010).

Aplicând principiile enumerate mai
sus la cauza de faţă, Curtea a observat faptul că este dificil a se stabili
amploarea fenomenului generat de căderea F.N.I. şi de asumarea subsecventă a
datoriei de către stat, atât numărul real al creditorilor, cât şi valoarea
totală a datoriei F.N.I. nefiind posibil a se stabili. Curtea a notat, totuşi,
angajamentul Guvernului de a clarifica situaţia.

În continuare, Curtea a reţinut că
foştii investitori F.N.I. au avut la dispoziţie trei modalităţi de a obţine
despăgubiri şi anume, Legea nr. 333/2001, privind unele masuri pentru diminuarea
consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul
Naţional de Investiţii, acţiunea comercială împotriva F.N.I. şi constituirea de
parte civilă în cadrul procesului penal. Aşadar, aceştia au fost liberi de a
alege una sau mai multe căi de recuperare a creanţelor. Faptul că o persoană a
beneficiat de ajutorul prevăzut de Legea nr. 333/2001, nu îl împiedica să urmeze
una din celelalte căi legale, în faţa instanţei comerciale sau a instanţei
penale pentru a-şi recupera creanţa.

Faptul că un creditor se regăseşte pe
mai multe liste de rambursare a datoriei ridică o problemă reală de executare a
hotărârilor judecătoreşti. În asemenea condiţii, Curtea a apreciat că este
justificat şi de dorit ca autorităţile să depună eforturi în termenul cel mai
scurt pentru a stabili cu precizie întinderea obligaţiei de plată. Observând în
acest sens că debitoarele au la dispoziţie un recurs eficace pentru clarificarea
situaţiei şi anume, contestaţia la executare, Curtea nu reproşează autorităţilor
faptul de a fi urmat această cale în scopul stabilirii valorii datoriei lor.

Totuşi, Curtea a reamintit faptul
că nu va accepta ca o autoritate publică să invoce lipsa resurselor financiare
pentru a se opune executării obligaţiei de plată decurgând din hotărârile
judecătoreşti
. A constatat cu satisfacţie că instanţele naţionale nu au
acceptat un asemenea motiv invocat de debitoare în cadrul contestaţiei la
executare.

Mai departe, Curtea a notat că
restricţiile privind plata creanţelor, adoptate prin măsuri legislative
pertinente în temeiul O.U.G. nr. 4/2011 şi al Legii nr. 116/2011, sunt
temporare. Totodată, a rezultat că instanţele interne nu au acordat automat
amânări suplimentare sau eşalonări ale plăţii datoriilor. În plus, în ciuda
dificultăţilor bugetare, plăţile nu au încetat complet.

Pe de altă parte, Curtea a observat
că pe rolul instanţelor interne există litigii privind datoria F.N.I., acestea
privind şi situaţia reclamanţilor din prezenta cauză. În aceste condiţii,
întârzierile în executarea hotărârilor, care sunt rezonabile până în prezent,
sunt inevitabile.

În concluzie, văzând circumstanţele
concrete ale cauzei, numărul important de creditori, situaţia neclară a
creanţelor şi existenţa pe rolul instanţelor naţionale a litigiilor privind
cauza, Curtea a apreciat că întârzierile în executarea hotărârilor judecătoreşti
sunt justificate şi nu încalcă dreptul reclamanţilor de acces la un tribunal şi
nici dreptul de proprietate.

În acest context, Curtea a decis că
articolul 6 par. 1 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost
încălcate, plângerea fiind respinsă ca inadmisibilă.

 


Anexa 2
:
Interventia la CEDO a avocatului nostru

CABINET
AVOCAT                       

Ioan BUNEA

Bucureşti,

 


CURŢII EUROPENE A
DREPTURILOR OMULUI

Camera a Treia


Cererea nr. 63221/09

 

            Onorată Curte,

 

            Am luat cunoștiință de
“Decizia de inadmisibilitate”
pronunțată de către Curte, la data de 8
ianuarie 2013, în cazul “Albert și alții c. România” (cererea nr.
48006/11
).

            Întrucât cauza noastră (cererea
nr. 63221/09
) are unele elemente comune cu aceea în care Curtea a decis, vă
rog respectuos să-mi admiteți o intervenție, la cererea clientului meu,
referitoare la interpretarea informațiilor trimise Curții de către Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), de către Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare (CNVM) și de către Guvernul României.

            Aceasta deoarece
informațiile transmise de către aceste instituții au stat la baza motivării
Deciziei Curții în cazul “Albert și alții c. România” și ar putea constitui
argumente nefavorabile clientului meu în momentul luării unei decizii în cazul
pe care-l reprezint.

            O primă constatare ar fi
aceea că, într-adevăr, reclamantul a obținut o hotărâre definitivă la instanțele
CIVILE din țară, hotărâre pe care nu o atacă în conținutul ei ci atacă doar
întârzierea punerii în executare a acestei hotărâri.

            Prin urmare nu se poate
plânge de faptul că ar fi fost supus unui tratament juridic inechitabil, în
sensul art. 6 din Convenția Europeană.

            Întârzierea însă, timp de
peste 5 ani, a punerii în aplicare a unei decizii definitive opinăm că nu este
rezonabilă în raport cu suma pretinsă și cu posibilitatea instituțiilor
debitoare ale statului de a achita această datorie.

            Motivele prezentate de
către AVAS, CNVM și Guvernul României le considerăm incorecte și au fost
invocate cu rea-credință, cu intenția vădită de a induce în eroare
C.E.D.O.

            Menționez că procedura
încercării de inducere în eroare a Onoratei Curți
nu este nouă,
instituții din România care ar trebui să fie deasupra oricărei suspiciuni,
procedând în același fel, fără nicio reținere morală, în cazul abuzurilor de
drept
comise chiar împotriva unui judecător al Curții, dl. CORNELIU
BÂRSAN.

            Astfel:

            – numărul real de
creditori
este foarte ușor de determinat de către instituțiile obligate la
plata despăgubirii (AVAS și CNVM) deoarece întreaga evidență a investitorilor
la FNI, cu toate operațiunile efectuate în contul fiecăruia, se află (sau s-a
aflat, cu certitudine, începând cel puțin cu anul 2006 și până în 2009) în
păstrare și administrare de către AVAS.
Dovada acestui fapt o constituie
aceea că, în perioada desfășurării procesului penal, mai multe persoane au
obținut, inclusiv prin mijlocirea reprezentanților legali ai clientului meu,
direct
de la această instituție, extrase ale carnetelor de
investitor
, cu operațiile la zi.

            În consecință, debitorul
AVAS are evidența tuturor creditorilor, inclusiv a acelora care nu și-au primit
dreptul de despăgubire în urma deciziilor instanțelor din România;

            – întinderea
creanțelor certe și exigibile
este, de asemenea, la îndemâna debitorilor
AVAS și CNVM care nu au altceva de făcut decât să compare pretențiile fiecărui
creditor cu deciziile tuturor instanțelor de judecată (decizii care, nefiind
secrete, îi stau la dispoziție integral);

            – recunoașterea
creanțelor prin mai multe proceduri judiciare
(de natură civilă sau penală)
nu ar trebui să constituie un impediment; odată achitat debitul, în urma uneia
dintre procedurile judiciare, creditorul este introdus în baza de date a
debitorului ca fiind îndestulat și orice cerere ulterioară a acestuia asupra
datoriei deja achitate va fi respinsă.

            Privitor la acest aspect
permiteți-mi să fac un scurt expozeu lămuritor.

Invocata Lege nr.
333/04.07.2001
(Anexa nr. 10 la cererea noastră nr. 63221/09)
constituie recunoașterea explicită, de către Statul român, a faptului că
a fost, prin acțiunile Puterilor constitutive ale Puterii de Stat, prin
instituțiile aflate direct în subordinea Parlamentului sau a Guvernului, CNVM și
CEC, direct responsabil de prăbușirea FNI și de consecințele sociale majore ale
acestei prăbușiri.

A fost, totodată, o primă încercare
de dezamorsare, temporară și cu scop diversionist, a tensiunii sociale creată
prin prăbușirea FNI.

Așa-zisa “rezolvare” a problemelor
unora dintre păgubiții la FNI a fost, de fapt, un slab paleativ aplicat în
scopul întârzierii rezolvării reale a cazului.

Din informațiile incomplete la care
am avut acces (transparența nu face parte, așa cum ar fi normal, dintre
trăsăturile sistemului juridic în România!) rezultă că au beneficiat de dreptul
la ajutor un număr de cca. 40.000 de păgubiți FNI (dintre cei
312.000)
din care numai jumătate și-au recuperat întregul prejudiciu, sumele
individuale subscrise de ei fiind sub plafonul de 10.000.000 lei vechi (ROL)
aprobat prin legea susamintită. Ceilalți beneficiari ai ajutorului conform
Legii nr. 333 și-au recuperat doar parțial prejudiciul și s-au adresat justiției
pentru recuperarea sumelor ce depășesc 10.000.000 lei vechi.

O parte dintre aceștia se află și în
evidența clientului meu, în dreptul lor, în tabelele anexate cererii nr.
63221/09 fiind specificat acest lucru la rubrica “observații”.

Am făcut referirea de mai sus pentru
a arăta că, în răspunsurile trimise onoratei Curți, atât Guvernul României cât
și CNVM și AVAS lasă să se înțeleagă, în mod fals, că s-ar fi
adresat justiției și beneficiarii ajutorului oferit prin Legea nr. 333/2001 deși
aceștia ar fi fost îndestulați și că, în consecință, Statul român ar fi pus în
fața situației de a plăti de două ori despăgubirea la care ar fi avut dreptul
investitorii păgubiți la FNI.

Din punctul nostru de vedere, așa cum
am precizat atât în cererea introductivă, în Nota scrisa cerand inculparea
Statului Roman – Anexa nr. 21 AIP-FNI Braila precum și în critica adusă
motivării Deciziei nr. 2098/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a
României, legea nr. 333/2001 reprezintă, indubitabil, asumarea explicită a
vinovăției Statului român față de cetățenii păgubiți din vina sau cu concursul
unora dintre instituțiile sale: CNVM, Ministerul Finanțelor, Banca Națională a
României care avea CEC-BANK sub control nemijlocit, Guvernul și Parlamentul care
au emis ordonanțe și legi ce au stimulat dezvoltarea necontrolată a unor fonduri
mutuale de investiții.

Ulterior puterea judecătorească a
contribuit major, prin harababura, omisiunile ori inconsecvența în aplicarea
procedurilor judiciare, prin hotărârile și deciziile tardive și incorecte ale
instanțelor, la creșterea prejudiciului și suferințelor cetățenilor păgubiți la
FNI.

Privind prin prisma concluziei de
mai sus, opinăm că Statul român nu se poate deroba de răspunderea de a repara
prejudiciile produse sutelor de mii de cetățeni, cu concursul și din vina
instituțiilor sale.

            – întinderea
întregului
debit nu poate fi invocată ca motiv de refuz al plății
datoriei ci, cel mult, ca pretext de întârziere până la asigurarea, de către
ordonatorul de credit al debitorului, a resurselor pentru plata creditorilor.
Așa cum arătam mai sus, la pagina 2, întinderea creanțelor este simplu de
calculat prin similitudine cu calculul efectuat pentru despăgubirea celor cca.
18.000 de creditori, plăți efectuate deja în urma acțiunii în proces civil
(Anexa nr. 18 la cererea noastră nr. 63221/09)
;

            – metoda de calcul
adoptată de către instanțe nu poate fi, de asemenea, invocată pentru a justifica
neachitarea datoriei. Instituțiile (de stat) stabilite de către instanțe
drept creditori au avut propriii reprezentanți și experți care să constate
astfel de inadverdtențe și să ceară corectarea lor pe timpul desfășurării
acțiunilor în justiție; faptul că aceștia nu au contestat viciile modului de
calcul stabilit de către instanțe și nu au argumentat, prin metode științifice
(logice, matematice și/sau de natură contabilă) acele vicii, este vina lor
exclusivă; nimic nu împiedică pe debitor să deschidă o acțiune juridică prin
care să fie cerute precizări în acest sens; nimic nu împiedică Statul să dispună
măsuri reparatorii în spiritul deciziilor instanțelor.

            Opinăm că această
“omisiune” a fost deliberată, făcută cu rea-credință
, pentru a se putea
justifica, ulterior, refuzul plății datoriilor invocând astfel de vicii
impardonabile!

În acest caz însuși STATUL,
prin instituțiile creditoare pe care le are în subordine directă, se face
vinovat de rea-credință, de încercare de înșelăciune în dauna propriilor
cetățeni
!

Fapt pentru care STATUL trebuie
obligat, de către CEDO, să repare aceste erori prin hotărâri care să asigure
rezolvarea efectivă a daunei provocate prin incompetența instituțiilor din
componența sa.

Calculul exact
al obligației stabilite de către instanță poate fi făcut foarte simplu pentru
fiecare creditor în parte, aplicând prevederile Contractului de
fidejusiune-cauțiune ca și în cazul deciziei din procesele civile deja aplicate,
adică înmulțind soldul unităților de fond cu valoarea lor la căderea
fondului, adică 103720 lei vechi (10,372 lei noi).
La acestea se adaugă
indicele de inflație și alte penalități stabilite de instanță.

Invocarea de către Guvernul României,
AVAS și CNVM, în fața instanțelor europene, a unor astfel de motive este
mincinoasă
, descalificantă, insultătoare și, în opinia noastră, trebuie
privită și sancționată ca atare de către Curte
.

Opinăm că admiterea de către
Onorata Curte a unor justificări de acest gen din partea unui stat ar fi
echivalentă cu aprobarea unui viciu logico-juridic comis de către acel stat,
viciu care încalcă dreptul cetățenilor la repararea unei nedreptăți – echivalent
cu încălcarea dreptului la un recurs efectiv – pretext pentru ca un astfel de
viciu juridic să devină “izvor de drept”, ca “precedent juridic” sub girul
Curții Europene, în statul care l-a invocat!

Admiterea de către Onorata Curte a
unor afirmații mincinoase din partea unui stat ar însemna și acceptarea de către
judecătorii Curții a unei ofense fără precedent din partea oficialilor acelui
stat!

Curtea a luat act de promisiunea
autorităților de a adopta măsuri legislative unitare în vederea despăgubirii
investitorilor păgubiți la FNI “într-o manieră eficientă și optimă”.

După 13 (treisprezece) ani de la
producera fraudei, cu implicarea instituțiilor statului, după 4 (patru)
ani de la rămânerea definitivă a ultimei sentințe (sentința penală) măsurile
luate de statul român rămân la nivelul bunelor intenții declarative.

Despăgubirea, din anul 2008 și până
în prezent, a unei infime părți a investitorilor (cca. 5% dintre cei cca.
312.000 și nu 75% cum pretinde guvernul!) și aceasta doar după acțiuni de
executare silită contestate de către debitor cu scopul de a întârzia punerea lor
în aplicare până la expirarea termenului de prescripție a dreptului la
despăgubire, după emiterea unor acte normative care să împiedice punerea în
aplicare chiar a deciziilor de executare silită, faptul că la nivelul
instituțiilor debitoare și la nivelul Guvernului nu se mai discută nimic despre
datoria către păgubiții FNI, nu sunt acțiuni care să justifice speranța
acestora în onorarea promisiunii făcute Onoratei Curți!

atitudinea iresponsabilă,
concertată
, a instituțiilor statului, de tergiversare a deschiderii
cercetării infracțiunii, de tergiversare a începerii acțiunii judiciare, de
lipsă a transparenței și publicității judiciare, de incorectitudine și lipsă de
acuratețe a expertizelor și completării documentelor puse la dispoziția
instanțelor cât și a acelora emise de către instanțe, complicarea interesată,
artificială a unei spețe juridice simple, prelungirea inadmisibilă
a elaborării hotărârilor de către instanțele de judecată, ne determină să
apreciem că, privite la nivelul întregii cauze referitoare la prăbușirea FNI,
întârzierile pe care onorata Curte le consideră “rezonabile” sunt, în fapt,
excesiv de mari și nu au justificarea invocată de către autoritățile românești
consultate
.

invocarea lipsei resurselor
financiare
este, de asemenea, o acțiune de inducere în eroare a Curții;
sumele pretinse de către păgubiți puteau fi recuperate, în timp scurt și în mare
parte, de la persoanele vinovate de fraudarea FNI
, dacă Parchetul și
instanțele de judecată nu ar fi acționat în așa fel încât, fie prin inacțiune,
fie prin încadrare juridică eronată, fie prin complicitatea unora dintre aceia
care aveau dreptul și posibilitatea de aduce probe sau de a le aprecia, să
permită sustragerea de la judecare a unora dintre infractori și/sau dispariția
unor probe chiar din dosarele de urmărire penală.

Chiar și fără recuperarea acelor sume
de la infractori statul român, implicat nemijlocit în “cazul FNI”, nu poate
invoca lipsa de resurse atâta vreme cât sumele prevăzute pentru despăgubiri sunt
relativ mici în timp ce sume din buget, de sute de ori mai mari, s-au sustras
ori s-au cheltuit fără folos și fără control, datoriile enorme ale unor entități
economice ale statului, ce urmau să fie supuse privatizării au fost (și sunt
încă) radiate sau/și trecute la datoria publică.

Față de cele prezentate mai sus rog,
Onorată Curte, ca la judecarea cererii noastre nr. 63221/09 să reconsiderați
informațiile remise de Guvernului României și celelalte instituții interesate,
care nu doar că mistifică adevărul dar, permițându-și să trimită un
răspuns deliberat fals,  sfidează, desconsideră, insultă însăși buna-credință,
calitatea morală și profesională a judecătorilor Curții.

 

Primiți, va rog, Onorată Curte,
asigurarea deosebitei mele considerații.


Avocat, Ioan BUNEA

 

 

P.S.: Scrisoarea a
fost tradusă ṣi trimisă ṣi în limba franceză.