Justiţia României a dovedit încă odată că nu este capabilă să facă dreptate cetăţenilor săi ci doar să se dea „în spectacol” făcând arestări televizate, să facă dosare de corupţie dar corupţii să ne râdă în nas, să se lase ridiculizată de Vântu  sau de Puiu Popoviciu, să ţină ascunse sau nejudecate dosare de mare corupţie, să-i apere pe îmbogăţitii din furat şi să condamne pe bătrânii de 70-80 de ani fiindcă nu i-au lăsat pe hoţi să le ia, cu japca, curtea şi casa în care trăiseră o viaţă, Justiţia României ziceam, i-a trimis şi pe păgubiţii FNI la CEDO.

Să nu cumva să credeţi că asta avrut să facă.

Nicidecum. Ea a vrut să scape de obligaţii Statul român (cel care trebuia să ne apere de hoţi) şi pe marii hoţi care au jefuit FNI (pe cei mici nu; pe ăştia i-a condamnat, cum altfel?).

Având în structura sa câţiva judecători unul şi unul, supradotaţi, incoruptibili şi neinfluenţabili (vorbim despre „specia“ capabilă să-i aresteze pe cei cărora li s-au furat bunurile dar să-i lase în libertate pe hoţi), ea a hotărât că poate să-şi permită sa fie oarba fata de adevarul evident, aşa că s-a opintit şi a anulat efectele unei legi speciale şi ale unei hotărâri definitive şi irevocabile, a dat un şir de decizii perfect contrare cu privire la aceeaşi cauză.

A fost, conform proverbului românesc, „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă“.

Adică exact aşa cum NU cere ideea de dreptate şi cum NU admite Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Concret:

– Completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, care a judecat recursul în procesul F.N.I., a dat o hotărâre, pe data de 04.06.2009, prin care îşi bate joc de ideea de dreptate, îşi bate joc de instituţia justiţiei şi de magistraţii corecţi, îşi bate joc de oamenii care mai cred în ea şi face de râs România (stat „de drept“, nu-i aşa?)în faţa altor state ale lumii.

Împotriva tuturor dovezilor clare pe care le-am adus, împotriva unei legi (Legea nr. 333/2001 care stabileşte că AVAS preia obligaţiile CEC faţă de investitorii păgubiţi la FNI), împotriva unei hotărâri a secţiei civile a aceleiaşi Înalte Curţi, rămasă definitivă şi irevocabilă (prin care o parte dintre păgubiţi au şi primit despăgubirea), împotriva logicii şi bunului-simţ elementar, completul de judecată a hotărât că:

– A.V.A.S. nu mai este obligată să despăgubească pe investitorii la FNI, aceştia urmând a fi despăgubiţi din bunurile (infime în raport cu suma ce revine ca despăgubire investitorilor) pe care s-a instituit sechestru, ale câtorva inculpaţi. Mai mult, avocaţii A.V.A.S. au declarat că aceasta va cere înapoi şi sumele pe care le-a dat până acum celor ce au câştigat procesul civil şi au primit banii (fiindcă nu e declarată vinovată, deci nu trebuia să plătescă nici până acum);

– nici unui investitor nu i s-a aprobat să fie despăgubit cu valoarea unităţii de fond anunţată la prăbuşirea fondului ci (numai unora dintre ei) doar cu aceea la care au cumpărat unităţile de fond;

– investitorii cărora li s-a admis recursul (adică să-şi ia banii de la inculpaţi la valoarea de cumpărare) nu vor recupera practic nimic, fiindcă sunt destul de mulţi iar suma sechestrată este prea mică, din ea urmând să fie plătite, înainte de orice, cheltuielile judiciare ale inculpaţilor (câte 750.000.000 lei vechi de fiecare). Prin urmare, li s-a dat dreptate în batjocură, doar pe hârtie;

– asociaţiilor de investitori (cum este şi a noastră) li s-a respins recursul, aşadar nu li s-a dat dreptate (nici măcar în batjocură!).

Spuneam că, în monumentala-i deşteptăciune, justiţia a intenţionat să scape Statul şi pe adevăraţii hoţi (care nici măcar nu au fost inculpaţi!) de obligaţia de a da înapoi banii furaţi, dar ne-a obligat pe noi, investitorii păgubiţi, să ne căutăm dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Şi ne-a oferit şi „muniţia“ cu care să luptăm împotriva sa şi a Statului.

Fiindcă în textul Convenţiei pe temeiul căreia judecă CEDO există cel puţin două articole care condamnă expres lipsa unui „proces echitabil“ (art. 6) şi a neasigurării unui „recurs efectiv“(art. 13).

Toate argumentele noastre, bazate pe prevederi exprese ale legilor, pe hotărâri de guvern, pe decizii ale instanţelor, pe acte depuse la dosar, sunt întrutotul conforme cu cerinţele Convenţiei Europene pentru a putea fi tras la răspundere Statul Român.

Prin hotărârea complet injustă luată de către Justiţie aceasta nu numai că nu a scăpat statul de obligaţii dar l-a pus într-o postură şi mai rea deoarece:

– va fi obligat să plătească chiar mai mult decât a părut el dispus s-o facă până la un moment dat;

– mai adaugă o bilă la sacul de bile negre cu care ne bombardează Uniunea Europeană pentru nenumăratele trăznăi ale diverselor instituţii, dintre care Justiţia ocupă un loc de neinvidiat.

Nu-i aşa că e grozav să trăim într-un „stat de drept“ în care legea o fac şi o aplică, după cum îi taie capul, hoţii din averea statului, politicienii corupţi, proxeneţii şi alte lighioane dar în nici un caz judecătorii adevăraţi?

Dacă vreţi să aflaţi amănuntele procesului penal privitor la FNI şi dacă vreţi să ştiţi cum vă puteţi adresa la CEDO citiţi informaţiile ce vor apărea în ziarul „OBIECTIV- vocea Brăilei“ precum şi pe site-ul de internet https://pagubitifni.wordpress.com.

Dumitru Grosu