Asociaţia Investitorilor Păgubiţi la F.N.I. Brăila
Piaţa Independenţei nr. 2, bloc 2, scara 2, apartament 8
Înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr. 3/18.07.2000
cod fiscal:13320228

UPDATE: Cititi ultimul comunicat din 2/12/2009–> Click aici !

Dosarul pentru CEDO este în curs de finalizare, urmând să-l înregistrăm în jurul datei de 15 octombrie.

Contine cca. 1000 de pagini, multe dintre ele traduse în limba engleză, limbă în care urmează să fie sustinute de către avocatul nostru.

Câteva cuvinte despre avocat.

Este un om de peste 65 de ani, cu o activitate impresionantă in magistratura (avocat si procuror), in functii inalte adminstrative (la Ministerul Justitiei si la Ministerul de Externe) si în sustinerea si câstigarea unor procese în afara tării, activitate pe care o practica si in prezent.

Este membru al Baroului de avocatura Bucuresti.

Este convins de legitimitatea si de reusita demersului nostru, fapt pentru care a acceptat  ca onorariu „de plecare” (cash) o sumă care ne-a permis să contribuim  doar cu doar 1% din valoarea înscrisă în carnetele de investitor, calculată la căderea Fondului. Această sumă, însă, ni se va întoarce drept cheltuieli de judecată.

Avocatul va primi, după ce va fi câstigat procesul, procente din valoarea câstigată, sumă care se va plăti tot drept cheltuieli de judecată de către Stat, nu de către noi.

Acest fapt ne spune trei lucruri bune:

– avocatul e convins de faptul ca vom avea succes;

– având să-si recupereze partea principală a onorariului, este stimulat să lupte pentru noi ca să câstige si el partea lui. Cu cât câstigă mai mult pentru noi, cu atât va primi si el mai mult;

– suma care-i va reveni drept plată nu o vom da din câstigul nostru, nu ne va scădea despăgubirea, asa că el poate primi oricât îi permite Curtea Europenă drept onorariu fără să ne afecteze în vreun fel.

S-a declarat impresionat de volumul si calitatea muncii desfăsurate de noi până acum si ne consultă intens înainte de a întreprinde ceva. Este un lucru bun deoarece stim în orice moment mersul dosarului, îi putem solicita să actioneze cum ne e nouă mai bine si îi putem pune la dispozitie foarte multe documente ca să nu mai piardă vremea umblând pe la arhiva Inaltei Curti de Casasie si Justitie.

Iar acum, pe timpul protestului instantelor, nici nu s-a mai putut intra la arhivă. Ar fi însemnat să stăm în loc încă trei luni de zile.

Câteva cuvinte despre procedura la CEDO.

Primul lucru de retinut: la CEDO nu ne judecăm cu institutii din tară ci cu STATUL ROMAN, care va răspunde prin Ministerul Finantelor. Deci, nu ne vom duce să luăm banii nici de la AVAS, nici de la inculpati ci de la acest Minister.

După înregistrarea cererii noastre dosarul se repartizează unui complet de 7 judecători care va analiza admisibilitatea lui.

Din complet face parte, obligatoriu, judecătorul român deoarece el cunoaste cel mai bine legislatia internă si poate interpreta cel mai corect continutul traducerilor în si din limba engleză a documentelor de la dosar.

Analiza initială se face de către un „Judecător raportor” (care nu poate fi cel român).

Acesta va studia pentru început continutul dosarului pentru a constata:

– dacă am parcurs, în tară, toate etapele procesului până la ultima cale de atac;

– dacă ceea ce cerem noi este de competenta CEDO  (adică, dacă este cuprinsă fapta respectivă în Conventia Europeană a Drepturilor Omului);

– dacă nu am mai înaintat o cerere asemănătoare la altă instantă internatională;

Fără a intra în detalii (nu vrem să dăm consultanță gratuită unora pusi să-i însele pe alti păgubiti, din asa-zise „asociatii”, fantomatice, cărora le-au depus cererile la instantă si în rest nu au făcut si nu pot face nimic), vă comunicăm că noi îndeplinim, cumulativ, toate aceste conditii.

După ce a studiat conditiile de admisibilitate comisia ia o hotărâre „de admitere” sau „de respingere” a cererii. Pentru a fi respinsă cererea trebuie sa voteze „respins” toti judecătorii din completul de 7. Dacă unul singur votează „admis” cererea nu se va respinge.

Având în vedere argumentele din dosar noi credem ca cererea noastră va fi admisă de către toti judecătorii, inclusiv de cel român.

Procedura de mai sus durează cca. 3 luni.

După admiterea cererii urmează notificarea părtilor (Asociatia si Statul) si invitarea lor să-si aducă alte probe (dacă e cazul) si argumente si să-si sustină cauza.

În această fază părtile îsi sustin dosarul în fata unui alt complet de judecată din care nu mai face parte judecătorul român dar acesta este invitat să asiste la dezbateri (probabil, pentru a face precizări cu privire la legislatia internă sau cu privire la corectitudinea traducerii).

Dacă nu există motive întemeiate de înaintare a dosarului la Marea Cameră (un fel de Înaltă Curte a CEDO), camera pronuntă o Decizie care este obligatorie pentru statul în cauză.

Această fază a procedurii durează, de regulă, 6 luni. Durata poate fi mai mare sau mai mica, în functie de complexitatea dosarului.

Decizia trebuie adusă la îndeplinire, de către stat, în termen de trei luni.

În concluzie:

Cumulând cele trei perioade, ar trebui să ni se rezolve problema cam într-un an.

Din practica  CEDO, atunci când într-o cauză sunt implicate un număr mare de persoane (de ordinul miilor) procedura se desfăsoară „cu celeritate” (cu viteză mărită).

În dosarul nostru suntem peste 1500, asa că vom beneficia si noi de acest aspect.

Nu vom insista pe calitatea si corectitudinea judecătorului din partea României, acesta fiind, în fapt, angajat al Consiliului Europei, nu al statului român; a fost ales de către Consiliu dintr-un număr de trei judecători propusi iar acolo, la Curte, există un sistem de supraveghere a „onorabilitătii” fiecărui judecător si nici unul nu riscă să-si piardă calitatea de judecător si să-si compromită cariera pe toată viata.

Vrem să spunem că avem certitudinea că si acesta va judeca după lege, nu „după ureche”.

În cererea pt CEDO sunt cuprinsi pina in prezent (la data de simbata  03.10.2009) 1365 de membri ai asociatiei Braila, un grup de 55 de investitori care au participat la proces pe cont propriu si au ales să ni se alăture pentru a merge, împreună cu noi, la CEDO si 250 de membri ai asociatiei păgubitilor la F.N.I. din Cugir.

Nu suntem pe deplin edificati (avocatul urmează să obtină datele exacte) asupra posibilității de a primi, ca intervenienti, după depunerea cererii, si alti investitori care au participat, pe cont propriu sau ca membri ai unor asociatii, la procesul penal.

Din informatiile pe care le detinem credem că este posibil să facem înscrieri, ca intervenienti, până în jurul datei de 15 noiembrie 2009. De aceea vă recomandăm să ne urmăriti  pe site deorece vom face precizările la timp.

Pentru investitorii care nu vor face cerere la CEDO până la sfârsitul lunii noiembrie nu va mai fi nici o cale de a-si recupera banii.

Termenul maxim în care CEDO primeste cereri este de 6 luni de la pronuntarea hotărârii definitive. Acest lucru s-a intâmplat pe data de 04.06.2009, asadar termenul maxim când cererea trebuie să fie înregistrată la CEDO este 04.12.2009.

După acea dată orice cerere va fi respinsă.

Cei care s-au lăsat înselati si au „cotizat” la vreun mincinos care se lăuda că a deschis procese pe la CEDO de acum 3 – 4 ani vor rămâne cu ochii-n soare.

Procesul la CEDO nu putea fi deschis până nu exista, în tară, o hotărâre definitivă si irevocabilă obtinută după parcurgerea tuturor căilor de atac.

Cine a contat pe astfel de indivizi nu va mai putea face nimic, dar NIMICpeste doua luni (când expiră termenul maxim de adresare la CEDO).

La indemnul mai multor pagubiti care ne-au sugerat sa fim deschisi si solidari in continuare cu toti aceea care indeplinesc conditiile si vor sa mearga alaturi de noi, indiferent sub ce forma au mers in proces, va invitam sa considerati acest comunicat o oferta care va sta cu generozitate la dispozitie, in termenul limitat de timp care ne-a mai ramas.

Ne adresam unor pagubiti la F.N.I. dezorientati, care au mers in nume propriu sau la acele asociatii de care am vorbit mai sus.

Cei mai multi ni se adreseaza politicos si cer relatii despre noi in ideea de a ni se alatura. O facem fara nicio retinere si daca indeplinesc conditia de a fi beneficiat, ca si Asociatia noastra, de participarea la Recursul I.C.C.J., cu pronuntarea din 04.06.2009, dupa verificarea de catre noi a probelor, ii primim in „Grupul” (celor 55 pagubiti inscrisi pina in prezent – anuntat mai sus) format special pentru ei, cu aceiasi sustinere in proces – dosar si avocat comun la CEDO.

Exista un anumit numar de pagubiti F.N.I. care au mers pina la un moment dat in proces, ca apoi sa abandoneze totul. Unii dintre ei au mers in procesul civil si au semnat o cerere de iesire din procesul nostru penal, dar nu au mai platit cotizatia lunara la Asociatia „Mazilescu” si au fost abandonati de catre asociatia respectiva.

Intilnim doua specimene de oameni. Unii dintre ei vin si cer politicos lamuriri iar altii ni se adreseaza cu injurii, pe acest site sau la adunarile de la Sala Polivalenta Braila. La Sala Polivalenta ii lamurim noi sau asociatii nostri care cunosc foarte bine situatia. Pe acest site a dat, pe data de 03.10.2009, un raspuns detaliat vicepresedintele asociatiei, comentariului injurios al domnei Lina Popa,  in josul paginii :

https://pagubitifni.wordpress.com/2009/06/27/comentariu-privind-fenomenul-f-n-i/#comment-41

pe care este bine sa-l cititi.

Reamintim faptul ca Asociatia noastra nu a luat bani de la asociati decit o singura data, sub forma unei „taxe de inscriere”, prevazute in Statutul Asociatiei si nu a facut cheltuieli cu salarii sau alte beneficii ale personalului de conducere. Toate cheltuielile facute, in interesul desfasurarii procesului, sunt evidentiate in Bilantul Financiar Anual, verificat de specialistii Directiei Finaciare a judetului Braila si au fost prezentate in instanta de judecata pentru a fi introduse in capitolul „cheltuieli de judecata” ce ne vor reveni la cistigarea procesului. Toate documentele Asociatiei, inclusiv cele financiare, au fost verificate odata de Politia Economica Braila si gasite in legalitate. Nu am pretins niciodata, pe parcursul procesului in tara, ca stringem bani pentru avocat deoarece presedintele si vicepresedintele (cu delegare) au avut dreptul legal de avocat in proces. Am cunoscut de la inceputul procesului, studiind atent un mare volum de legislatie in domeniu, ca indiferent daca avem sau nu avocat (pe care aveam dreptul sa-l suplinim) verdictul va fi acelasi pentru cei 177.000 de pagubit din proces. Cei care si-au angajat avocat, fiind inscrisi in nume propriu in proces, au platit scump acest gest si au aceleasi drepturi ca si noi – avem exemple pe unii pagubiti care sunt inscrisi la noi in grupul celor 55 pentru procesul la CEDO.

A doua solicitare, dupa noua ani, de contributie baneasca, pe care o facem acum, este pentru onorariul avocatului nostru angajat  pentru procesul la CEDO – unde in mod obligatoriu trebuie sa ne reprezinte un avocat cu drepturi depline.

Munca sustinuta timp de noua ani, impliniti in luna iunie 2009, a membrilor Comitetului Director, a fost si este si in prezent neremunerata. Adunarea Generala a Asociatiei noastre, din 06.10.2007, a sesizat acest fapt neconcordant cu evolutia actuala a societatii, unde munca voluntara este de neconceput si nu se regaseste practic in nici un sector de activitate din Romania,  si a acordat acestora, in unanimitate de voturi, un beneficiu de 3% din valoarea despagubirii la cistigarea procesului. Adunarea nu numai ca a fost statutara dar a efectuat si alegerea unui nou Comitet Director, in care unii membrii mai activi au fost realesi, care sa beneficieze de noile conditii. Oricine putea fi ales, daca dorea si demonstra ca poate fi util demersului juridic. Celor care vor sa primeasca despagubirea undeva pina la 500% din valoarea din mai 2000, fara a plati efortul celor care au muncit consecvent noua ani, pina acum, le aduc la cunostinta ca ne straduim sa facem demersurile necesare ca si acesti 3% sa fie cuprinsi in capitolul „cheltuieli de judecata”. Se poate oare mai mult de atit ?

Nu am intilnit asociati care sa nu vrea sa se inscrie in aceasta ultima etapa si speranta. Teama noastra este ca nu vor putea fi toti anuntati, fapt pentru care va rugam inca odata, pe dumneavoastra cititorii acestui Comunicat, sa faceti un efort si sa va anuntati cunoscutii dumneavoastra, pagubiti sau nu, care la rindul lor sa-si anunte alti cunoscuti, privind demersul nostru, in termenul care se apropie repede de final.

Revenind la cazul celor care ne adreseaza injurii nemeritate, ne exprimam dezaprobarea si compasiunea fata de acestia si le adresam invitatia de a veni la adunarile noastre sa-i lamurim si sa-i ajutam daca este posibil, sau sa mearga sa solicite ajutor la Institutii specializate ale statului pentru astfel de agitati.

Asiguram in modul cel mai serios pe toti asociatii nostri si pe cei care merg sau se hotarasc sa mearga alturi de noi, ca avem cunostintele juridice, posibilitatea si vointa ferma sa facem tot ce depinde de noi si de avocatul nostru angajat, pentru a pregati si sustine o actiune la CEDO cu depline sanse de succes.

04.10.2009

COMITETUL  DIRECTOR  AL  A.I.P. la F.N.I.  BRAILA